Politica de retur
INFORMAȚII PRIVIND RETURUL PRODUSELOR
Prezentul regulament se aplică exclusiv clienților persoane fizice, în conformitate cu legislația română privind contractele la distanță.
Dreptul legal de retragere - 14 zile
Conform OUG nr. 34/2014, cumpărătorul are dreptul să se retragă din contract, respectiv să returneze un produs sau să renunțe la un serviciu, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea bunului, fără a invoca vreun motiv și fără alte costuri decât cele de livrare.
Termenul de 14 zile se calculează de la:
- ziua în care cumpărătorul intră în posesia fizică a produsului;
- ziua în care cumpărătorul intră în posesia fizică a ultimului produs dintr-o comandă cu livrări multiple;
- ziua în care cumpărătorul intră în posesia fizică a ultimei piese, în cazul unui produs format din mai multe componente.
Politica comercială Sofiart - retur extins la 30 de zile
Suplimentar față de dreptul legal de retragere, SOFIART CONCEPT S.R.L. oferă clienților o politică de retur extinsă la 30 de zile calendaristice de la primirea produsului. Această facilitate are scopul de a vă oferi mai multă flexibilitate și timp pentru a vă decide.
Condiții pentru retur
Pentru a fi eligibil la retur, produsul trebuie să fie:
- în aceeași stare în care a fost livrat;
- sigilat, cu etichetele intacte și în ambalajul original;
- însoțit de factură/chitanță sau dovada achiziției.
Nu se acceptă retururi pentru:
- produse trimise cu ramburs;
- carduri cadou;
- articole deteriorate din culpa clientului sau cu semne de utilizare.
Cum solicitați returul?
Aveți la dispoziție 2 opțiuni:
- Email - trimiteți-ne un mesaj la contact@sofiart.ro și vom trimite noi AWB-ul și instrucțiunile de retur.
- Formular online - completați direct formularul de retur, iar după confirmare primiți detaliile de expediere.
Produsele se trimit la adresa: Bd. Ghencea 79, etaj 1, Sector 6, București.
Important: nu putem accepta coletele trimise fără notificare și confirmarea returului.
Produse defecte sau livrate greșit
Vă rugăm să verificați comanda la primire și să ne contactați imediat în cazul în care produsul este defect, deteriorat sau diferit de cel comandat. Vom remedia situația în cel mai scurt timp.
Schimb de produse
Dacă doriți un alt articol, cea mai rapidă soluție este să returnați produsul și, după confirmarea returului, să plasați o nouă comandă.
Limitarea returului gratuit în 30 de zile
SOFIART CONCEPT S.R.L. își rezervă dreptul de a limita serviciul „Retur gratuit în 30 de zile” în cazul unor solicitări repetate, indiferent de tipul produsului returnat. Clientul va fi informat în scris (email, notificare sau apel) dacă se constată un comportament abuziv.
Rambursarea sumelor
După recepția și verificarea produsului, vă vom comunica dacă returul este aprobat.
În cazul aprobării, rambursarea se face prin metoda de plată utilizată inițial, în termen de 10 zile lucrătoare.
În situația în care au trecut mai mult de 15 zile lucrătoare de la confirmarea returului și nu ați primit suma, vă rugăm să ne contactați la contact@sofiart.ro.